Vatican Wikileaks

Notă din partea Directorului Biroului de Presă al Sfântului Scaun, despre Documentele “scurse” ale Vaticanului

Vatican, 14 Februarie 2012 (VIS) – Mai jos este redat un text al unei note transmise de către Directorul Biroului de Presă al Sfântului Scaun, Pr. Frederico Lombardi S.J., şi eliberată de către Radio Vatican, ieri după-amiază, cu privire la scurgerea de informaţii ale Vaticanului.

În zilele noastre trebuie să avem nervi puternici, pentru că nimeni nu poate fi surprins de nimic. Administraţia Statelor Unite a fost afectată de Wikileaks, iar acum şi Vaticanul are dezvăluirile sale, documentele lui divulgate, care tind să creeze confuzie şi nedumerire, şi să pună într-o lumină proastă Vaticanul, conducerea Bisericii şi, mai pe larg, Biserica însăşi.

Trebuie aşadar, să rămânem calmi, să ne păstrăm cumpătul, să ne folosim raţiunea, ceea ce nu întreaga media tinde să facă. Documentele în cauză sunt de diferite feluri şi importanţă, întocmite la diferite date şi pentru diferite situaţii. Un lucru este discuţia despre îmbunătăţirea managementului economic al unei instituţii ca şi guvernoratul, care are multe activităţi diferite, şi alta sunt notele despre problemele juridice şi legislative curente, asupra cărora este normal să existe opinii contrare. Cu totul altceva sunt rapoartele delirante şi incomprehensibile despre planurile secrete împotriva vieţii Papei. Dar, puse împreună, ajută la crearea unei confuzii. Raportarea serioasă ar trebui să fie capabilă de a distinge problemele şi de a înţelege importanţa lor diferită. Este evident că activităţile economice ale Guvernoratului trebuie gestionate înţelept şi riguros. Este limpede că Institutul pentru Lucrări de Religie şi activităţile financiare trebuie integrate corect in normele internaţionale anti-reciclare. Acestea sunt, bineînţeles, instrucţiile Papei. În acelaşi timp, este evident că povestea despre uneltirile împotriva Papei, după cum am spus atunci, este un non-sens, nebunie, şi nu merită a fi luat în serios.

Este un lucru foarte trist în faptul că documentele sunt trecute necinstit din interior către exterior, pentru a crea confuzie. Ambele părţi poartă responsabilităţi: în primul rând, furnizorii documentelor de acest fel, dar de asemenea, cei care întreprind să le folosească în scopuri care în mod cert nu au nimic în comun cu iubirea de adevăr. Prin urmare, trebuie să rămânem fermi, fără să permitem a fi înghiţiţi de vârtejul confuziei, ceea ce vor oamenii rău-intenţionaţi, şi să rămânem raţionali.

Într-un anumit sens – după cum spune o veche expresie a înţelepciunii umane şi spirituale – apariţia atacurilor puternice este un semn că există o miză importantă. Seria de atacuri împotriva Bisericii pe problema abuzurilor sexuale a fost întâmpinată pe bună dreptate cu angajamente serioase şi profunde. Nu un răspuns evaziv, ci purificare şi reabilitare. Am preluat acum controlul asupra situaţiei şi dezvoltăm o puternică strategie de vindecare, reînnoire şi prevenire, pentru binele societăţii ca întreg. În acelaşi timp, există un angajament serios pentru a asigura transparenţa autentică în munca instituţiilor Vaticanului, inclusiv din perspectivă economică. Au fost date noi norme şi au fost deschise noi canale pentru monitorizarea internaţională. Şi totuşi, multe din scurgerile recente de informaţii tind să discrediteze precis aceste eforturi. Aceasta, în mod paradoxal, constituie un nou motiv de a le continua cu determinare, fără a ne permite să fim intimidaţi. Dacă mulţi oameni insistă să ne atace, problema este evident importantă. Oricine crede că îl descurajează pe Sfântul Părinte şi pe colaboratorii săi în angajamentele lor, greşeşte.

În ceea ce priveşte problema presupusei lupte de putere în vederea viitorului conclav, i-aş invita pe toţi să noteze că toţi Pontifii aleşi în ultimul secol, au fost oameni cu merite spirituale solemne şi de necontestat. Cardinalii au căutat firesc, şi caută încă, să aleagă pe cineva care merită respectul poporului lui Dumnezeu, cineva care poate sluji umanitatea timpurilor noastre cu mare autoritate morală şi spirituală. Citind aceste evenimente ca şi o luptă internă pentru putere, depinde în mare măsură de vulgaritatea morală a acelora care le-au provocat şi a acelora care le văd astfel, oameni adesea incapabili să vadă altceva. Din fericire, cei care cred în Isus Hristos ştiu că – orice ar scrie ziarele – preocupările reale ale celor cu funcţii de răspundere în Biserică sunt probleme serioase cu care se confruntă bărbaţii şi femeile de azi şi de mâine. De asemenea, nu degeaba credem în – şi vorbim de – sprijinul Sfântului Spirit.

VIS News

Published in: on 14 februarie 2012 at 20:25  Scrie un comentariu  
Tags: , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: http://prcristianlaslo.wordpress.com/2012/02/14/vatican-wikileaks/trackback/

Feed RSS pentru acest post.

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.